|
Scurt
istoric
Prima consemnare
documentară a prezenţei stabile a unor etnici turci pe actualul
teritoriu al României este din anul 1264 când, în urma
luptelor interne de tip feudal din Imperiul anatolian selgiucid, un grup
de 12 mii de ostaşi conduşi de imparătul Izeyddin Keykavuz
s-a aşezat în Dobrogea. Aceştia erau trimişi de imparătul
bizantin Mihail Paleologul pentru a apăra Imperiul Bizantin de invaziile
străine. Aşezarea dobrogeană a fost numită de turcii
preotomani Babadag, ceea ce înseamnă "Tatăl muntilor".
Mulţi ani, localitatea
a fost o garnizoană militară dar şi un centru cultural.
Un nou val de etnici turci soseşte după cucerirea oraşului Varna
în 1484, dar şi în anii următori, odată cu
sporirea relaţiilor economice dintre România şi Imperiul Otoman.
Cea mai impresionantă figură din zona Dobrogei a fost liderul
spiritual Sari Saltuk Dede care a avut o atât de mare influenţă
asupra etnicilor turci încât la 1641 când Petru Bogdan
Bagsik vizitează Babadagul, menţionează că în acest
oraş turcii cinstesc în mod deosebit mormântul acestuia care
este înconjurat de candele, iar creştinii ajung chiar să îl
confunde cu Sfântul Nicolae.
Deoarece în secolul al XVII-lea mai toate satele, târgurile
şi oraşele din Dobrogea aveau nume turceşti se poate spune că
turcii ajunseseră să fie într-un număr foarte mare
în Dobrogea. Pe de altă parte, educaţia şi instrucţia
aveau mai mult un caracter religios, scolile găsindu-se pe lângă
lăcaşurile de cult (geamii). Dacă în anul 1900 în
Dobrogea se aflau 238 de geamii, astăzi în toată România
se găsesc doar 72, dintre care 7 au nevoie de restaurare, fapt pentru
care sunt închise, iar 3 sunt în construcţie. De-a lungul
timpului, pe lângă şcolile primare, apar şi şcoli speciale,
care pregătesc dascăli şi hogi la Babadag. Astfel, la 9
noiembrie 1891 se înfiinţează la Medgidia un nou centru de
pregătire a dascălilor şi hogilor. În perioada interbelică
se poate vorbi şi despre o dezvoltare a intelectualitătii turceşti.
Apar reviste şi ziare, la început numai în limba turcă
osmană, apoi bilingve. Dacă până în 1923 elevii
purtau uniforme caracteristice perioadei otomane, odată cu instaurarea
republicii turce şi sub influenţa reformei kemaliste, uniformele
capătă o alură europeană. Totodată, alături
de limba turcă cu caractere latine se întroduce şi limba
română. Trebuie menţionată şi existenţa vakifurilor,
a fundaţiilor care au contribuit foarte mult la dezvoltarea şi păstrarea
identităţii culturale şi spirituale a minorităţii turce
din România. Perioada 1945-1990 a fost o perioadă în
care intelectualitatea turcă a migrat în Turcia, iar şcoala în
limba turcă a funcţionat până în 1954 după care s-a
suspendat.
|
