Rusi lipoveni din Romania

MINORITATEA DE RUŞI LIPOVENI DIN ROMÂNIA

Numărul estimat al lipovenilor din România este de 29.774, iar cel al ruşilor de 8.914, ceea ce reprezintă 0,17% din populaţia ţării. Cei mai mulţi trăiesc în judeţul Tulcea, dar şi în Constanţa, Iaşi, Suceava, Brăila etc.

Scurt istoric

Etnie de sorginte slava orientala, rusii lipoveni apar pe actualul teritoriu al României, îndeosebi în Dobrogea, începând de la mijlocul secolului al XVII-lea, dupa schisma bisericii ortodoxe ruse. Imediat dupa sinodul din 1654 în care Patriarhul Nikon a reformat biserica rusa, au început o serie de masuri restricitve din partea autoritatilor laice si religioase ruse, care vor culmina cu venirea la putere a lui Petru I cel Mare (1682-1725) si întroducerea de catre acesta a unor masuri de europenizare. Refuzul unor credinciosi de a accepta înnoirea a facut ca acestia sa fie supusi unor masuri administrative foarte restrictive si obligati sa poarte o vestimentatie specifica.
Nemaiputând sa suporte toate aceste restrictii, staroverii (credinciosii de rit vechi) vor lua calea pribegiei, raspândindu-se în întreaga lume (Polonia, Canada, Alaska, Japonia), inclusiv la gurile Dunarii, în Dobrogea. Aceasta din urma destinatie a fost preferata pentru ca, la origine fiind pescari din zona rîurilor Don si Nipru, ei au putut relua practicarea acestei meserii.

Ruşii lipoveni în România

Dupa un popas în Basarabia sudica, în padurile de tei, staroverii s-au asezat în spatiul românesc, în mod deosebit în Dobrogea si Bucovina, în doua mari valuri: primul, dupa rascoala lui Bulavin, pe timpul lui Petru cel Mare, al doilea, în timpul tarinei Ecaterina a II-a (1762-1796), când politica de exterminare a cazacimii a fost contrabalansata de "umplerea" teritoriilor lasate libere cu ruso-lipoveni. Prima atestare documentara a stavorenilor este din 1762, când este amintita prezenta lor la Sarichioi.
Cunoscuti sub denumirea de lipoveni (lipatei), acestia si-au pastrat limba, obiceiurile si credinta, fiind divizati atât pe criterii religioase (în 1690 s-au impartit în popovti - popisti si bezpopovti - nepopisti), cât si etnice (rusii mari-moscoviti, rascolnicii propriu-zisi, cazaci zaporojeni, haholi, necrasovti, ucraineni).
În cele peste cinci secole în care Dobrogea a apartinut Imperiului Otoman, rusilor lipoveni le-a fost recunoscuta oficial biserica si nici nu au fost supusi politicilor de islamizare. De altfel, staroverii fusesera foarte bine platiti de Poarta Otomana, fiind considerati "musafiri", Sadik Pasa încercând chiar sa organizeze o armata regulata din "necrasovti", pentru a lupta cu mai mult succes contra Rusiei. Încercarea a esuat însa, în 1828. În schimbul sprijinului acordat Portii, acestia primeau o larga si deplina autonomie, concesiunea pescariilor si a unor întinse teritorii, lucru care i-a facut sa între în conflict deschis cu rascolnicii propriu-zisi, determinând autoritatile otomane sa stramute unele grupuri pe Dunare sau chiar în partea asiatica a imperiului, în zona orasului Bursa.
Rascolnicii de rând s-au raspândit în platoul dobrogean si i-au atras de partea lor pe "necrasovti", reînviind si/sau întemeiind satele Carcaliu (Kamena sau Komenka), lânga Macin, Tatarita (lânga Silistea) si Ghindaresti (Guizdar), lânga Harsova. Lipovenii necrasovti s-au stabilit cu învoirea turcilor în zona dintre Tulcea si Babadag, mai putin în Constanta si Navodari, reconstituind satele Sarichioi (Seriacovo) pe tarmul lacurilor Razelm si Jurilovca, care vor fi cele mai bogate sate de pescari din Dobrogea. La sud-est de Babadag, în regiunea muntoasa, se afla un al treilea sat - Slava Rusa, populatia acestuia ocupându-se cu agricultura, la fel ca si populatia din satul vecin, Slava Cercheza. În numar mai mare se gasesc în orasul Tulcea dar si în Chilia Veche, Mahmudia, Ieroplava, Sfistovca, Letea.
Dupa revenirea Dobrogei la România, în urma Tratatului de la Berlin (1878), a existat o politica de încurajare a stabilirii în zona a românilor din regat, tocmai pentru a compensa unele goluri demografice ce s-au creat prin plecarea îndeosebi a neamurilor turcice.
Un rol hotarâtor în pastrarea identitatii proprii a rusilor lipoveni l-a avut biserica. Slujbele religioase se tin si astazi în limba slavona, scrierea se face cu caractere slavone, se foloseste calendarul iulian (13 zile dupa calendarul gregorian).
Pastrarea limbii ruse vechi, în care au patruns unele cuvinte ucrainene si românesti, dar si a obiceiurilor si traditiilor stravechi, constituie un specific al acestei populatii slave.

Organizare

Daca pâna în 1989 existenta comunitatii rusilor lipoveni nu a fost recunoscuta oficial, acum conform datelor oficiale ale ultimului recensamânt, numarul estimat al lipovenilor din România este de circa 29.700, iar cel al rusilor de 8.900, ceea ce reprezinta 1,7 la suta din populatia tarii. Marea majoritate a acestora, peste 20 de mii, traieste în judetul Tulcea, dar si în Constanta, Iasi, Suceava, Braila, Bucuresti etc. La 14 ianuarie 1990 se înfiinteaza ca persoana juridica Comunitatea Rusilor Lipoveni din Romania (CRLR), organizatie care are ca scop pastrarea identitatii etnice.
Din noiembrie 1990 este editat ziarul bilingv "Zorile". Din septembrie 1998, la Iasi, apare revista de cultura lunara, de asemenea bilingva Kitej-Grad. CRLR organizeaza anual olimpiade de limba rusa, festivaluri nationale ale cântecului si dansului rusesc, seminarii privind credinta de rit vechi etc.