ROMANII DIN AFARA STATULUI NATIONAL (1867-1914)

TRANSILVANIA   Transilvania a continuat sa reprezinte, in perioada la care ne referim cea mai importanta provincie cu populatie romaneasca aflata sub dominatie straina. in 1900, Transilvania numara 5,2 milioane de locuitori. In toate recensamintele efectuate de autoritatile maghiare, in pofida falsificarii unor date, romanii au reprezentat majoritatea populatiei provinciei. Conform acestora, in 1880 ei reprezentau 47,44% din populatie, in 1890 47,98%, in 1900 47,20% iar in 1910 46,20%. In 1902, din 4 597 de comune din Transilvania romanii dominau numeric in 2 971, adica in 67,4% dintre acestea. Scaderea procentului se explica si prin treceri de locuitori in Vechiul Regat sau prin emigrareain S.U.A. si Canada.
   Printr-o serie de masuri legislative cu caracter discriminatoriu, ca: legea uniunii, legea pentru egala in-dreptatire a nationalitatilor, legea invatamantului (1868), legea electorala (1874), lege Trefort (1879), Ungaria a agravat la maximum situatia romanilor din Transilvania. Astfel, au fost anulate toate drepturile si libertatile politice ale populatiei romanesti, natiunea maghiara a fost proclamata "unitara si indivizibila", a fost supusa maghiarizarii toata administratia de stat, au fost respinse, sub pretextul "atentatului la ordinea de stat", orice revendicari cu caracter national, s-a ingradit drastic accesul romanilor la viata politica, s-a introdus in mod obligatoriu limba maghiara in invatamant, inclusiv in cel primar. In 1870, din 26 de scoli existente in invatamantul mediu, doar 5 functionau cu predare in limba romana, fiind frecventate de 840 de elevi.

BASARABIA   Teritoriul dintre Prut si Nistru a fost anexat de Rusia in urma razboiului ruso-turc din 1806-1812 incheiat cu pacea de la Bucuresti din 1812. In perioada ce a urmat, in ciuda unui control militar tarist efectiv, s-a acceptat mentinerea unor elemente de autonomie specifice provinciilor de margine ale Imperiului. in 1817, provincia avea o suprafata de 45 630 km si o populatie de 482 630 de locuitori, dintre care 86,7% erau romani; restul erau ruteni, evrei, lipoveni, greci, armeni, bulgari, gagauzi. Ea constituia o zona cu importanta economica, date fiind numeroasele cirezi de vite si cantitatile mari de cereale ce se obtineau aici.
   Cu toate acestea, datorita asupririi nationale s-a desfasurat, mereu, un exod de populatie peste Prut, in Moldova. In 1818 regiunea a primit statutul de regiune de granita (oblastie), iar centrul sau a fost stabilit la Chisinau. S-a elaborat Regulamentul statului Basarabiei, care a constituit o lovitura grea data autonomiei acestei provincii romanesti. Pana in 1828 teritoriul a fost condus de un guvemator militar ce colabora cu un sfat boieresc. Pentru a atrage boierimea locala, s-au luat masuri de distribuire, catre aceasta, a unor pamanturi, in alte zone ale Rusiei, si proclamarea sa drept nobilime ereditara. Dupa 1828, masurile de integrare fortata a Basarabiei in cadrul Rusiei s-au accelerat, autonomia sa fiind practic desfiintata. La capatul perioadei, intre 1828 si 1871, ea a devenit o simpla provincie (gubernie) in cadrul Imperiului Romanovilor, fiind guvernata autocratic. Tarismul a desfasurat intens o politica de colonizare cu populatie slava, ucraineana, poloneza si chiar germana adusa din zonele Marii Baltice. in administratie s-a desfasurat un proces de rusificare din ce in ce mai intens. Statutul de gubernie a semnificat aplicarea legilor ruse, introducerea institutiilor corespunzatoare, obligativitatea folosirii limbii ruse si a alfabetului chirilic in administratie, Biserica si scoala.
   S-a deschis, astfel, drumul politicii de deznationalizare, ce a generat protestul populatiei romanesti. In Basarabia, principala forma a luptei nationale a devenit lupta pentru pastrarea limbii romane. In 1848 s-a publicat gazeta "Romanul", iar in 1862 boierul Cristi cerea permisiunea de a deschide o tipografie, dar solicitarea i-a fost respinsa. Marile evenimente din Romania, si anume revolutia din 1848-1849, unirea Moldovei cu Muntenia, au avut un ecou puternic in randul populatiei romanesti dintre Prut si Nistru, fapt ce a determinat autoritatile tariste sa impuna intreruperea oricaror legaturi cu Tara, intensificand politica de rusificare a populatiei romanesti. In 1867, limba romana a fost interzisa in toate scolile din Basarabia, limba rusa devenind obligatorie. In campania de rusificare s-a remarcat Episcopul Pavel Lebedev. S-a decis, de asemenea, ca toate cartile vechi bisericesti sa fie stranse din sate si trimise la Arhiepiscopia din Chisinau, unde multe din ele au fost distruse. Totusi, in 1890, autoritatile tariste erau nemultumite de mentinerea si afirmarea specificului national al populatiei romanesti, astfel ca tarul Alexandru al III-lea a cerut guvernatorului Batiuskov sa cerceteze cauzele ineficientei procesului de rusificare. Romanii au continuat, astfel, sa reprezinte, in ciuda politicii de deznationalizare, contingentul etnic cel mai important din Basarabia, lucru relevat si de recensaminte. In 1834 ei reprezentau 86% din populatie, in 1862, 66,4%, in 1871, 67,4%, iar in 1897, ca rezultat al rusificarii, doar 47,6% dintre locuitori, dar, oricum, cei mai numerosi, caci 19,6% erau ruteni si ucrainieni, 8,2% rusi, iar 11,8% evrei. Problema Basarabiei a fost subiect de discutie intre Marile Puteri, dar si intre Romania si Rusia. Daca, in 1856, judetele din sudul Basarabiei, -Cahul, Ismail si Bolgrad- au fost retrocedate Moldovei, pana in 1877 guvernul tarist a cautat, pe diferite cai, sa anuleze prevederile Tratatului de la Paris in acest sens. A reusit aceasta insa doar incalcand integritatea teritoriala a Romaniei, prevazuta a fi respectata prin Conventia de la 4 aprilie 1877. Congresul de la Berlin din anul 1878 a acceptat ca Rusia sa incorporeze intreaga provincie romaneasca dintre Prut si Nistru.
   La inceputul secolului al XX-lea miscarea nationala a populatiei romanesti s-a intensificat. Ea a fost condusa de o pleiada de intelectuali, precum lon Inculet, lon Pelivan, Emanoil Gavrilita, Alexandru Nour, Constantin Stere, Pantelimon Halipa, Vasile Stroescu si altii. Dupa revolutia din 1905-1907 in Basarabia s-au afirmat trei grupari, si anume gruparea radicala a studentilor, cea a intelectualilor, cea a boierilor moldoveni condusi de P. Dicescu, care au format, mai tarziu, Partidul Moldovenesc Democrat. La Chisinau s-a format si a activat "Societatea moldoveneasca pentru raspandirea culturii nationale" si a fost publicat ziarul "Basarabia". In ciuda represiunii, populatia romaneasca a continuat sa militeze pentru emanciparea nationala, folosirea limbii romane in scoala, Biserica si administratie.

BUCOVINA   Anexata in 1775, in urma unor rapturi teritoriale, de catre Habsburgi, Bucovina s-a aflat, pana in 1786, sub ocupatie militara, iar apoi alipita Galitiei. In 1849 ea a devenit ducat aflat sub directa guvernare a imparatului de la Viena. Politica de deznationalizare fortata a romanilor practicata de Habsburgi a vizat in special Biserica si scoala, unde a fost interzisa folosirea limbii romane si au fost facilitate mari imigrari de populatie ucraineana, germana, ruteana, slovaca. In cele din urma, s-a produs si descresterea treptata a populatiei romanesti si ascendentul populatiei ucrainene. In 1848 populatia Bucovinei a numarat 377 571 locuitori, din care 209 293 romani si 108 907 ucraineni. In 1900, din 730 195 locuitori, 229 018 erau romani si 297 798 ucraineni. Restul populatiei era reprezentata de germani, polonezi, maghiari, ruteni, armeni.

DOBROGEA    Spatiul Dobrogean a urmat un drum propriu, ce a permis supravietuirea populatiei romanesti. Dobrogea nu a fost integrata total structurilor Imperiului Otoman, iar lupta antiotomana a voievozilor romani a suscitat, mereu, idealul luptei sociale si nationale. Populatia romaneasca a continuat sa vietuiasca in comunitati proprii nu doar in mediul rural, ci si in orase. Centrul politic, administrativ si militar al regiunii s-a aflat, in secolul al XIX-lea, la Babadag. Dupa 1848 se constata o strangere a legaturilor cu romanii din Vechiul Regat. Biserica si scoala au ramas, in continuare, principalele institutii in lupta pentru drepturi nationale. Cu concursul si al unor carturari ardeleni, scoala dobrogeana a devenit o arma de lupta pentru pastrarea spiritului romanesc, fiind intretinuta de comunitatile locale si statul roman. Nifon Balasescu a fondat circa 25 scoli, dintre care cea de la Tulcea a fost sprijinita financiar direct de catre guvernul de la Bucuresti. Congresul de la Berlin din 1878 a recunoscut dreptul istoric al Romaniei asupra Dobrogei. Intr-o proclamatie adresata armatei, la 14 noiembrie 1878, de principele Carol, cu prilejul unirii Dobrogei cu Romania, se spunea ca "veti merge in Dobrogea nu in calitate de cuceritori, ci amici, ca frati ai locuitorilor, care de azi inainte sunt concetatenii nostri".